Esti un capitalist convins, dar cu o oarecare nuanta tragica. Stii ca oaia e in final mancata. Dar pana la finalul tragic, care oricum se intampla oricui, o duci bine. Esti intr-un tarc, cu apa rece de baut zilnic, ti se vorbeste frumos, te simti respectat. Blana, cu care oricum nu ai ce face, ti se taie la intervale regulate. Aproape ca ai impresia ca esti liber si iubit. Asta pana ti se sterge blogul de pe server si esti facut drob pentru ca ai spus ceva nepotrivit.

Lăsând deoparte faptul evident că nu mi se potrivește nici un fel de șef sau „tutore”, testul în sine e de-a dreptul funny, ca să nu mai vorbim de rezultat:

... chestie la care am ajuns citind blogul Lămâiei, se pare că ea s-a încadrat perfect in patternul din real life.

Poate că și eu!

Îmi place la nebunie softuleţul ăsta „lite” şi foarte versatil, dar trebuie să admit că nu sunt chiar într-o zodie foarte inspirată, HTML-wise.

Bear with me, please!

Mai apoi, s-a transformat într-un fotoblog preţ de vreo 3 ani, cu o „masă critică” de vizitatori permanenţi, cărora le mulţumesc pentru companie şi suport. Iar dup-aia pauză ... pauză de planning, pauză de lipsă de timp (bad time management), pauză din lipsă de chef (shit happens!) şi-uite-aşa a trecut un an jumate de ... nimic.

Dar nu-i bai, I'm back! Încet, încet, voi (re)face acest jurnal, împreună cu tot ce mi-am dorit să adaug la el de-a lungul anilor. De unde şi motto-ul blogului, în traducere din latină: voi găsi o cale sau voi inventa una!

Aşa cum orice călătorie începe cu un prim pas, ea (călătoria) se reia cu un al doilea (treilea, patrulea, x-lea) pas, după o escală muuult prea lungă prin meandrele concretului.

În consecinţă, schimbările vor fi dese şi radicale, începând cât de curând chiar cu macheta sitului. Sugestiile şi reclamaţiile sunt binevenite, cu condiţia să fie civilizate.